De ce nu doarme lumea bine

Conform lucrării “The Female Brain” scrise de către Louann Brizendine, femeile vorbesc de 3 ori mai mult decât bărbații. Tanti asta pretinde că, în timp ce o femeie folosește 20000 de cuvinte pe zi, bărbații abia ajung să rostească 7000 de cuvinte (cuvinte = forme de comunicare ce includ cuvintele propriu-zise, sunete și gesturi). De ce se întamplă asta nu e important, pentru că nu e frumos să intru în discuții ce lezează integritatea intelectuală a sexelor. De analizat ar fi efectul acestor diferențe. Un alt punct al studiului se referă la modul de a vorbi prezent atât la femei, cât și la bărbați. Dacă femeile folosesc în medie 9,2 cuvinte pe frază, atunci bărbații le depășesc, ajungând la 12,1.
Dezvoltare scenariu “Tineri căsătoriți”:
Ionică și Vasilica sunt soț și soție. Datorită diminuării diferenței de statut social dintre sexe, și Ionică și Vasilica sunt întrebuințați în mod egal la serviciile lor. Ținând cont de faptul că Ionică rostește cam 12 cuvinte într-o frază, el își termină aproape toate cuvintele până să se întoarcă acasă seara de la serviciu. Pentru Vasilica, lucrurile stau cu totul altfel. Rostind mai puține cuvinte într-o frază, ei îi rămân peste 13000 de cuvinte pe care trebuie să le consume în interiorul familiei seara, după, să zicem, ora 20:00. În timp ce Vasilica muncește din greu pentru a-și spune toate vorbele, Ionică tace, se face că ascultă și, bineînteles, se gândește la sex. După ce-și termină cele 20000 de cuvinte, pe Vasilica începe să o doară capul de la atâta pălăvrăgeală și se culcă. Ionică, bărbat tânăr, rămâne doar cu gândul la sex și adoarme frustrat, ceea ce înseamnă că nici femeia și nici bărbatul nu au un somn liniștit.
Concluzie: femeile nu au migrene din cauza bărbaților, iar mai puțină vorbă din partea lor înseamnă bărbați mai satisfăcuți.
PS: filmele porno cu el și ea sunt filmate dimineața, pentru că amândoi au același debit al gemetelor; filmele porno cu 2 lesbiene sunt filmate seara, pentru că atunci pot fi folosite peste 26000 de “ah”-uri; la filmele porno cu sex în grup nu pot determina ora filmării pentru că-mi fug ochii de colo-colo și pierd detaliile neimportante ca sunetele.
Numai bine și iubire

Comentarii (3)

  • :)) super tare:)) bravo!
    Mie una imi place cum dezvolti, cum ajungi la cncluzie. Respecti regulile unui text argumentativ, ne convingi de ceea ce scrii 🙂 si la sfarsit ne amintesti ca suntem pe blogul tau unde ne lasi un PS foarte interesant.
    Ms. E placut sa incepi ziua cu un asemenea articol citit. ;))

Leave a Reply

Emailul tău nu va fi publicat. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *