In pas cu lumea

Suntem inapoiati. Ca popor, ca neam, ca romani… Si nu vreau sa par rau sau, nu stiu, pesimist.
In cartile de istorie scrise de romani suntem descrisi ca un popor ce a reusit intotdeauna sa opreasca tavalugul marilor imperii vecine noua. In cartile scrise de straini, romanii au fost tot timpul cei care au pupat in cur in stanga si-n dreapta ca sa poata supravietui si ei. 
Dar noi stim mai bine: romanii (de la Roma) se temeau de noi, niste satuce ce insumau 3% din teritoriul lor; habsburgilor le-a fost frica sa ramana in Transilvania pentru ca traiau multe babe Elefterii pe vremea aia si se razvrateau; turcii, fiind invinsi in 3 batalii cu romanii, si-au dat seama de pericolul pe care-l reprezentam si au zis sa nu ne mai calce in picioare; in Primul Razboi Mondial, noi am fost principalii actori pe frontul de Est, Marasti, Marasesti si Oituz fiind cele mai dure batalii din intregul razboi; in Cel de-al Doilea Razboi Mondial, nemtii au capitulat pentru ca am intors noi armele…; iar Ceausescu, printr-o inteligenta iesita din comun, a reusit sa manipuleze URSS. 
Dar si un pechinez considera ca daca latra il va pune pe fuga pe huskyul de langa el. De fapt, cand a fugit huskyul, in spatele pechinezului se afla un ciobanesc mioritic.
Oricum, sunt convins ca in 30-40 de ani, Basescu va fi vazut ca singurul om din lume care l-a jignit pe Putin. Si va fi slavit. 
Hai sa n-o mai lungesc si sa ajung unde vreau sa ajung.
Se tot spune ca romanii sunt un popor muncitor, ospitalier si ales de Dumnezeu (nu stiu ce inseamna asta:-??). Daca nu am fi avut aceste calitati nu am fi reusit sa strabatem istoria. O tara mica cu suflet mare. Asta se spune ca am fost mai mereu. Am ajuns totusi sa nu mai fim in zilele astea o tara mica, chiar UE trecand peste toate neajunsurile noastre pentru a creste cu 21-22 milioane de oameni. In fine, de-alungul istoriei ne-am tot auto-preamarit cand, de fapt, ne cacam in fundul curtii cand altii aveau si bazin la wc.
Hai c-am ajuns la sfarsit.
Noi inca ne chinuim sa terminam asta…
… un pasaj de 3 kilometri (sau cat naiba o avea), chinezii au terminat asta…
… 200 de km de cale ferata pentru trenuri Maglev (care merg prin levitatie magnetica).
Noi sa fim sanatosi.
Numai bine si iubire

Comentarii (9)

  • Acum sa fim seriosi, cel putin in ultima vreme s-a vazut ca se misca ceva. Termenul pentru finalizarea lucrarilor nu s-a schimbat decat o data; din cate stiu eu (dar s-ar putea sa gresesc) pasajul trebuia finalizat pana la 1 Decembrie anul asta. Noul termen, mai realist este luna Martie 2011. Ca si comparatie, sa ne uitam la faimoasa autostrada A3 la care s-au oprit lucrarile pe tronsonul Bucuresti-Ploiesti din lipsa de fonduri.

  • primul termen a fost 1 octombrie, dupa care au decalat ca termina podul in octombrie, dar tre sa faca teste sa vada daca rezista la trafic greu. am trecut de mult de octombrie si nu se vede ca s-a terminat… probabil pe la mijlocul lui 2011 se va circula ok…

  • bre taticule .. hai sa ne plangem ca toate is pe dos in Romanica :)ti-ai gasit si pe cine cu cine sa compari 🙂 cand noi nici nu invatasem sa facem poduri ceainizii isi trageau zid sa se vada de pe luna. chiar nu vrei sa incerci sa fii mai constructiv?
    PiEs: si eu am fost odata slab. Pi buni 😉

  • mai copii…dar de ce nu cititi voi din carti de istorie (pe hartie) sa vedeti ca intr-adevar am fost curve..dar pentru ca asa am putut supravietui…si daca acum nu reusim sa fim curve de lux e pentru ca…”pestii” nostri sunt doar niste “amatori”…
    eu zic sa luam niste lectii de ” (anti)morala” de la vestici si sa vedem ca si ei intre ei s-au *utut in *ur ca sa le fie bine….si asa au ajuns sa creada ca li se cuvine tot…istoria se repeta, partea proasta e ca se repeta numai fazele nasoale..
    nu cred ca a avut o logica ce am scris, dar deja e redundant sa tot spunem ca nu ne pricepem si nu facem nimic…de fapt ne e sila si sa respiram…

Leave a Reply

Emailul tău nu va fi publicat. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *