Minune. Mutul vorbeste

Ne urcam in tren, ne asezam si asteptam sa treaca timpul ca sa plece inspre Ploiesti. La putin timp ne trezim pe masa din fata noastra cu o poza mica cu o femeie imbracata in stilul anilor -30 si cu un biletel langa:
Va rog sa ma scuzati, sunt surdo-mut si va ofer spre vanzare aceasta iconita sfintita la 2 lei.

Se intoarce surdo-mutul din partea cealalta a vagonului si incepe sa stranga iconitele de pe unde le-a imprastiat. O ia si pe a noastra si trece mai departe. In acelasi timp auzim cum vin inspre noi persoane care au integrame si reviste.
Integrame si reviste avem. Integrame avem, reviste avem. Zic mama!, sa vezi ca n-au astia cu integramele loc sa treaca pe culoar. Cand colo, era o singura persoana care-si vorbea la plural. Si nu, nu era eroul surdo-mut asa cum v-ati fi asteptat. Era un alt erou comerciant.

Acum, ce s-a intamplat mai departe, ce si-au zis sau ce si-au facut cei doi cand s-au intalnit nu stiu, dar ultimul cuvant l-a avut, surprinzator cum ar zice ateii, surdo-mutul:
Mai taci ma din gura, da-te-n pula mea. 

N-am putut decat sa ma gandesc ca iconitele pe care le vindea nu erau, asa cum am crezut initial, sfintite in cada si chiar au facut minuni in cazul lui. Asa ca mi-am luat si eu doua.

 

Numai bine si iubire

Comentarii (2)

Leave a Reply

Emailul tău nu va fi publicat. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *