Ia-o pe scări

În fiecare zi când fac pe săracul și merg cu metroul la muncă, mă întristez când cobor din el la Ștefan cel Mare. Bă, sunt scările alea rulante puse d-ampulea la urcarea de pe peron. Nu e decât un etaj de bloc, deci vreo 16 scări de urcat, dar în fiecare dimineață sunt cel puțin două grăsuțe care sunt în dubii dacă să urce pe scara rulantă sau s-o ia pe aia normală. Asta pe lângă celelalte două grăsuțe care nici nu se mai gândesc la asta și se duc glonț către aia rulantă.

Nu m-ar deranja dacă povestea s-ar întâmpla seara, când ar fi obosite de la cele 8 ore în care au mâncat toortitzi în timp ce vindeau bilete la RATB sau CFR. Că nu poți să fii grăsuță în asemenea hal că stai și pe stânga și pe dreapta când urci cu scara rulantă și să nu lucrezi la una din astea două. Dar se întîmplă dimineața, când sunt odihnite!

Și mai trist e că, ajungând sus în același timp, mă uit la fețele lor și parcă au tras la jug. Și, chiar dacă arată de parcă ar fi putut să facă asta, sunt nedumerite de ce sus nu le așteaptă nimeni cu o vată de zahar îmbrăcată în caramel drept premiu pentru că ne-au făcut viața mai frumoasă și nu au demolat scara rulantă sub copite, ăsta fiind și crezul lor: “fiecare zi în care nu dărâm scara rulantă e o zi câștigată”.

Dar mi se șoptește în cască că de fapt au probleme cu glanda și că, în afară de cele 3 porții de cartofi prăjiți și cele 2 pahare de cola pe care le savurează vinerea și sâmbăta dimineața la ora 3, când se întorc de la Întâlnirea Asociației Grăsuțelor Care Suferă cu Glanda, ele țin regim și încearcă să se integreze în cele 2 locuri pe care le ocupă când se așază în metrou.

 

 

Numai bine și iubire

Articolul nu este scris de mine. Am un prieten care…

Comentarii (4)

Leave a Reply

Emailul tău nu va fi publicat. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *